Durerea este in sufletul tau - Luule Viilma

Dacă veţi ajunge să stăpâniţi limbajul stresurilor şi dacă îl veţi utiliza zi de zi, mintea vi se va lumina, sufletul vi se va uşura şi trupul vi se va vindeca.

Cartea lămureşte care sunt problemele cel mai greu de înţeles şi care sunt bolile cele mai grave legate de aceste probleme. Ea vă învaţă cum să preveniţi bolile care ar putea să apară "din senin" peste un număr de ani.

Ştim cu toţii din proprie experienţă că pentru a învăţa o limbă străină ne trebuie ceva timp. Acelaşi lucru se poate spune şi despre limbajul stresurilor. Învăţăm repede cuvinte şi expresii simple care ne sunt necesare pentru rezolvarea unor probleme "urgente" şi începem să le folosim în mod atât de firesc, încât nu mai băgăm de seamă că vorbim într-o limbă străină.

Ea nici nu mai e străină din moment ce tot ce am învăţat devine al nostru. A-ţi însuşi cunoştinţele, înseamnă a le putea folosi pentru a obţine un rezultat dorit. Altfel, cunoştinţele nu au nicio valoare. Pentru ca ele să nu devină un bagaj mort, trebuie să le dăm libertate.

Aceasta este forţa miraculoasă care transformă bogăţia în valoare. Înţelepciunea pe care n-o folosim este acelaşi lucru cu bogăţia care se devalorizează în timp şi care, deşi nu creşte, prin greutatea ei ne apleacă din ce în ce mai mult în jos, spre pământ.

A învăţa limbajul stresurilor este mai important decât a învăţa o limbă străină, deoarece viaţa noastră vorbeşte cu noi pe limba stresurilor.

Frica de a fi tu însuţi te face să te înstrăinezi chiar şi de tine însuţi.

Înmuierea genunchilor exprimă lipsa de soluţii pentru a putea merge mai departe în viaţă. Ea apare atunci când ne e frică şi începem să ne îndoim că vom reuşi.

Senzaţia de moliciune în genunchi ne spune că ne aflăm într-un moment de slăbiciune când nu mai avem încredere în noi şi, implicit, în mersul nostru înainte. Dacă ţi s-au îndoit genunchii, nu mai poţi să te întorci. Slăbiciunea din genunchi ne obligă să stăm pe loc, să mai medităm la faptele noastre şi să ne decidem: ce trebuie să facem şi ce nu trebuie, ca să nu alergăm degeaba.

Cine aleargă mereu înainte şi nu-şi permite să se mai relaxeze, în momentele sale de respiro poate să simtă o slăbiciune în genunchi doar la gândul că timpul trece în zadar şi că treaba stă pe loc. Asta înseamnă, prin sine însăşi, autobiciuire amestecată cu milă faţă de propria persoană. De aceea, suferinţele la genunchi sunt întotdeauna legate de inimă. Primele semne de slăbiciune la genunchi apar când se coboară pe scări sau de la o înălţime. Asta ne spune că persoana respectivă vrea tot timpul "să urce" şi dacă într-un moment oarecare acest lucru nu se mai întâmplă, pentru el este echivalent cu a cădea, adică a se simţi umilit. Şi îi este atât de frică să nu fie umilit, încât i se înmoaie genunchii.

Lipsa de speranţă duce la slăbiciune. Lipsa de speranţă legată de mersul nostru prin viaţă duce la slăbirea ligamentelor, ceea ce face posibilă deplasarea oaselor şi cartilagiilor care formează articulaţia genunchiului. Se produc întinderi, luxaţii, deplasări sau rupturi şi pentru mult timp mersul se realizează cu dificultate. Starea ligamentelor din articulaţia genunchiului reflectă modul cum ne mişcăm prin viaţă cu ajutorul relaţiilor.

Îndepărtarea oricărui organ sau ţesut nu este altceva decât îndepărtarea acelei zone care a fost suprasolicitată şi care a devenit inutilă. Energia aflată acolo se redistribuie în tot corpul sau trece în totalitate într-un loc concret.

Ei cred în principiile naturale, dumneavoastr㠖 nu credeţi. Ei cred că în natură există leac pentru orice boală şi, într-adevăr, aşa este. Ei îşi scot din organism o potenţială boală la nivel nematerial, la nivelul simţurilor. Dumneavoastră, însă, aşteptaţi ca boala să se materializeze şi apoi să luptaţi cu ea luând medicamente. Şi cum boala este o energie activă, va trebui să înghiţiţi multă chimie nocivă pentru ca să ucideţi boala şi s-o îngropaţi în propriul corp.

Nici una dintre părţi nu este conştientă că dorinţa de a arăta că tu ai dreptate duce invariabil la luptă. Lupta durează până când cel care a pierdut îşi primeşte pedeapsa. Perdante sunt însă întotdeauna ambele părţi.

Eu mă adresez celor care sunt pregătiţi să mă asculte: "Oameni dragi, căutaţi adevărul în voi, dar nu vă faceţi o obsesie din acest adevăr. Altfel, adevărul îşi va opri evoluţia şi nu va mai fi adevăr. Adevărul nu este un lucru de care poţi să faci rost. Adevărul este o perfecţiune de moment. În clipa următoare, el va deveni şi mai perfect. NU NEGAŢI NICIODATĂ NIMIC. Căci mişcarea energiilor transformă invizibilul în vizibil şi vizibilul în invizibil. O face, însă, atunci când este necesar. Mintea şi capacitatea de a raţiona sunt două feţe ale aceluiaşi întreg. Luate împreună, ele înseamnă viaţă. Cine ştie şi înţelege adevărul, nu va suferi din cauza celor care s-au rătăcit în desişul adevărurilor. Cine se înţelege pe el, îl va înţelege şi pe altul".

Mintea creează un sistem închis, un fel de labirint. La început, omul care se învârteşte prin el, crede că labirintul este ideal. Dar, cu cât acesta se complică mai mult, cu atât dorinţa omului de a ieşi din el este mai mare şi se transformă în panică.

Cine reuşeşte, înţelege ce înseamnă lipsa de libertate. Cine a ieşit dintr-un labirint mai simplu şi a intrat într-unul mai complicat, va simţi atunci când, în fine, va fi ieşit afară, că nu mai are nevoie de lecţiile acestui sistem închis.

La fel se întâmplă şi când străbatem calea care porneşte de la părţile materiale ale vieţii şi de la suferinţe şi ajunge la spiritualitate. Să nu criticăm această cale!

Omul vede că, indiscutabil, logica şi raţionalitatea minţii sale sunt ideale. Până când gustă, fie şi pentru o secundă, din senzaţia binecuvântată de libertate autentică.

Această senzaţie îi dăruieşte capacitatea de a gândi cu înţelepciune, de a scormoni, de a continua să caute un sens pentru faptele sale. Logica şi raţionalitatea gândirii înţelepte nu se deosebesc de logica şi raţionalitatea minţii inteligenţei. Diferenţa constă doar în rezultat.

Mintea este sursă de bucurie. Capacitatea de a gândi cu înţelepciune este sursă de fericire.

Bucuria nu înseamnă fericire, dar fericirea este bucurie. Bucuria este o emoţie pozitivă. O bucurie exagerată scoate la iveală şi reversul ei - tristeţea.

Orice om are şi înţelepciune, are şi minte. Înţelepciunea de viaţă este ansamblul necesar de cunoştinţe pe care omul le-a dobândit în vieţile sale anterioare. Mintea este suma de cunoştinţe dobândite în această viaţă.

Dacă dumneavoastră aţi găsit o cale mai simplă pentru a evolua, mergeţi pe această cale şi nu râdeţi de cei care şi-au ales o cale mai grea. Chiar şi în cazul când aceştia, din trufie, se consideră superiori şi vă pun la punct.

A avea minte înseamnă să cunoşti pe cale raţională ceea ce există.

A avea înţelepciune înseamnă să cunoşti prin simţuri ceea ce există.

În celălalt ne vedem întotdeauna pe noi. Dacă detestaţi ştiinţa sau îi detestaţi pe cei care se consideră cei mai buni şi nu vă lasă să faceţi ce vreţi, înseamnă că vă detestaţi propria minte şi vi-o distrugeţi.

Mintea omului este o bogăţie necesară şi depinde de el însuşi dacă o transformă în înţelepciune de viaţă. Vă puteţi considera o persoană spiritualizată şi puteţi să demonstraţi că ştiinţa nu are valoare.

Puteţi să aveţi toate cunoştinţele posibile în domeniul spiritual, puteţi să ştiţi toate metodele posibile şi, cu toate acestea, puţin câte puţin, veţi aduna atâta prostie încât, la un moment dat, ea vă va copleşi.

Cel mai rău este că, personal, nu veţi înţelege acest lucru. Ceilalţi vor băga însă de seamă şi vor înţelege. Este, oare, important să ştim ce talmeş-balmeş de cunoştinţe moarte a dus la schizofrenie?

La ce ne foloseşte dacă demonstrăm că schizofrenia este boala celui care a luat-o înaintea timpului său, că este boala unei minţi excesive care face ca şi bolnavul şi cei din jurul său să depindă de boala sa ca nişte prizonieri? Modul schizofrenic de gândire se caracterizează prin dorinţa ca totul să fie numai bine.

În această carte va fi vorba despre nenumărate intenţii bune care îl fac pe om să se îmbolnăvească. Scopul meu este să vă învăţ cum să vă eliberaţi de orice dorinţă. Să vă învăţ să transformaţi dorinţa în necesitate.

În acelaşi timp, pentru fiecare dintre noi vine odată clipa când o dorinţă nemăsurat de mare se transformă într-o nemăsurată lipsă de dorinţă. Nu mai am chef de nimic!

Înţelepciunea caută adevărul. Mintea caută dreptatea.