Suverani români în exil. Adevăruri dureroase și istorii ciudate - Boerescu Dan-Silviu

DESCRIERE
Regina Elisabeta („Carmen Sylva”), Regele Carol al II-lea, Regina Mamă Elena, Principesa Elisabeta (fosta soție a Regelui George al II-lea al Greciei), Principesa Maria – „Mignon” (fosta soție a Regelui Alexandru I Karagheorghevici al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor și Regină Mamă a Iugoslaviei), Principele Nicolae (fratele lui Carol al II-lea), Principesa Ileana de Habsburg – călugărită sub numele de „Maica Alexandra”, Regele Mihai I și Regina Ana – cu toții au trăit, sub o formă sau alta, experiența dureroasă a exilului, marcată de momente succesive de glorie și umilință. Practic, doar Regii Carol I și Ferdinand au fost scutiți de această încercare profund traumatizantă a destinului, în condițiile în care chiar și Regina Maria a fost supusă, de către propriul fiu, Carol al II-lea, unui straniu regim de exil interior și eliminare din viața publică.
Regina Elisabeta și „Afacerea Văcărescu” – exilul mascat al poetei „Carmen Sylva”
Regina Maria, osândită la exil interior de propriul fiu
Regina Mamă Elena, soția nefericită alungată de lângă copilul său
Regele Carol al II-lea, o suită de exiluri autoasumate pe fondul unor iubiri imposibile
Principele Nicolae… când fratele cel mare nu este de acord cu mezalianța mezinului. Un pretext?
Principesei Elisabeta nu i-a plăcut pe tronul Greciei. Așadar…
Principesa Maria – destinul tragic al lui „Mignon”
Principesa Ileana de Habsburg sau „Maica Alexandra” în Pennsylvania
Regele Mihai I și Regina Ana rătăcitori pe drumurile Europei
Categorii de carte
-Edituri
-Ultimele ştiri
-Top
-Nu în ultimul rând...
-Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 975,00 lei1500,00 lei (-35%)
- 7,00 lei17,00 lei (-58,82%)
- 7,00 lei19,00 lei (-63,16%)
RECENZII