Sava Gotul de la Buzău – Martirul credinței - Theodorescu Silvan

Preț: 14,99 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-606-992-083-1
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 168
Categoria: Spiritualitate

DESCRIERE

Sfântul Sava de la Buzău s-a născut în anul 334 în apropiere de râul Mousaios (Buzăul de azi), din părinți creștini, și a trăit în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură.

Între anii 369 și 372, în timpul prigoanei creștinilor pornită de Athanaric, rege got, este legat, biciuit și târât prin păduri incendiate. Rănile de pe trupul mucenicului se vindecă însă peste noapte, ceea ce-i înfurie pe prigonitori, care îl răstignesc pe două osii. A doua zi, spre dimineață, este eliberat de către o femeie, dar Sfântul Sava refuză să fugă. Atharid îl silește apoi să mănânce din carnea jertfită idolilor. La împotrivirea mucenicului și la mărturisirea credinței sale în Hristos ca singur Dumnezeu, i se leagă un lemn de gât și este aruncat în Mousaios, găsindu-și sfârșitul astfel, „prin lemn și apă”, la vârsta de 38 de ani. Trupul i-a fost găsit de credincioșii creștini și îngropat conform tradițiilor.

În anul 374, Sfântul Vasile cel Mare dispune aducerea moaștelor, într-o scrisoare a lui Bretanion, Episcopul Tomisului, în Capadocia.

Răstignit precum Iisus Hristos – Patimile Sfântului Sava

Pătrunderea creștinismului pe pământul daco-romanității

Primele semne ale creștinismului și misterele grotelor din Munții Buzăului

Cronica însângerată a creștinării românilor pe malurile Iordanului valah

Un popor născut creștin – argumente pro și contra

Și, totuși, în ce limbă s-a propovăduit Evanghelia la geto-daci?

Geți, goți, străromâni și creștini pe teritoriul Vechii Dacii

Controversata teorie a lui Rösler

Proslăvirea ca Sfânt a lui Sava Gotul

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0728 sec