Punctul haosului ~ lumea la răscruce de drumuri; şapte ani de evitat ~

Punctul haosului ~ lumea la răscruce de drumuri; şapte ani de evitat ~
Preț: 18,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-973-145-163-3
Anul publicării: 2010
Pagini: 192
Format: 15 x 23 cm
Categoria: Esoterism

DESCRIERE

În fiecare zi, starea socială devine din ce în ce mai încordată, economia se prăbuşeşte, parcă întreaga lume se apropie de colaps. Ne-am obişnuit să spunem că aceasta este România, că aici am ajuns datorită unor guvernări proaste şi credem că tot răul de pe pământ s-a strâns aici în această ţară. îmi permit să spun că este o imagine falsă.

Nu doar România trece prin această criză, ci întreaga lume se află la o răscruce, la o mare răscruce. Conflictele dintre oameni, dintre naţiuni şi etnii sunt din ce în ce mai dese şi parcă, mai violente ca nicicând.

Poluarea face ravagii peste tot pe pământ, catastrofe naturale întâlnite la tot pasul, treceri bruşte de la temperaturi mult prea ridicate, la temperaturi mult prea scăzute faţă de cele cu care eram obişnuiţi, natura se dezlănţuie mai aprig ca niciodată.
Cele ce am enumerat mai sus sunt numai câteva elemente de care ar trebui să ţinem seama în situaţia în care ne aflăm, cu datele de acum, dacă acestea vor continua să se manifeste; nu trebuie să fi "viitorolog" pentru a prezice un viitor sumbru la care se poate aştepta omenirea.
În Punctul Haosului, Ervin Laszlo, ne spune că încă nu este prea târziu pentru a ne trezi şi pentru a începe să fim atenţi la tot ceea ce gândim şi la tot ceea ce facem.

Orice mic gest pe care-l faci, creând în jurul tău poluare şi distrugere în locul în care trăieşti, poate avea consecinţe asupra acestuia, iremediabile. Ervin Laszlo ne spune că suntem în al doisprezecelea ceas şi ar trebui să înţelegem că e timpul să începem să respectăm această planetă.
Cartea Punctul Haosului ne vorbeşte despre necesitatea transformării conştiinţei noastre. Trebuie să ne oprim din distrugere, din aceste crime pe care omenirea le săvârşeşte zi de zi, ucigând puţin câte puţin, din această planetă vie aflată în agonie. Punctul fundamental unde trebuie produsă această transformare este în primul rând asupra concepţiei omului potrivit căreia, natura este un organism care poate fi exploatat la nesfârşit.

E timpul să înţelegem că aceasta este un organism viu, care ne-a dat viaţă, care ne dăruieşte hrana fără de care niciunul dintre noi nu ar putea trăi. Exploatările forestiere masive, poluarea industrială, consumul excesiv de carburanţi şi combustibil, deşeurile ce se pot dezintegra în câteva zeci de ani, depozitate fără a se ţine seama de zonele afectate, toate acestea şi nu numai, duc la uciderea, încet, dar sigur a acestei planete.
Ervin Laszlo încearcă să ne facă să conştientizăm într-un mod constructiv, situaţia în care ne aflăm, dându-ne acel impuls necesar pentru a lua atitudine în primul rând în viaţa noastră de zi cu zi, începând de la a stinge luminile în camerele unde nu ai nevoie, de a opri apa de la robinet să mai curgă atunci când nu ai nevoie, de a folosi pungi de pânză în loc de pungi de plastic, toate acestea însemnând că ai început să faci un minim de efort conştient pentru a schimba în mai bine destinul acestei planete şi viitorul copiilor noştri.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0692 sec