Pretul tacerii (editia a-II-a)

DESCRIERE
Nota autorului:
Lumea este o permanenta jungla. O padure enorma care pute a sudoare şi sange. Un teritoriu terifiant, prin care fugim toata viata. În care suntem, deopotriva, vanatori şi vanat. Calai şi victime. Alergam ca intr-o cumplita haituiala: prada şi pradator. Furam sau suntem furati. Se fura pamant. Se fura case. Se fura tablouri de patrimoniu national. Se fura puterea politica, prestigiul profesional şi banii din punga saracului. Chiar şi libertatea se poate sterpeli, daca ai sub cur n fotoliu de ministru. Sau de senator. Sau deputat. Gonim prin jungla vietii ca niste capiati, spre undeva: niciodata nestiind exact ce vrem şi unde trebuie sa ajungem. Doar ne cataram pe firul unei sperante. Urcam şi coboram. Ne ridicam şi ne coboram intr-o nesfarsire. Ne luptam cu stihiile padurii, cu spaimele oamenilor, cu tentatiile lor devoratoare, cu gesturile lor devoratoare, cu gesturile lor criminale. De ce nu ne oprim? De ce ne uram? De ce nu ne iubim?
Zadarnic am tocit drumurile devenirii, incercand sa zburam, daca aripile sufletului nostru - lipsit de harul divin al iubirii - s-au frant dupa primul salt în gol. Ramanem, mai departe prizonierii propriilor noastre orgolii, lasitati, neputinte...
Categorii de carte
-Edituri
-Ultimele ştiri
-Top
-Nu în ultimul rând...
-Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 10,00 lei43,60 lei (-77,06%)
- 975,00 lei1500,00 lei (-35%)
- 7,00 lei17,00 lei (-58,82%)
RECENZII