Nemurirea sufletului si evolutia lui dupa moarte - P. E. Cornillier

Preț: 30^,00 lei

Disponibilitate: în stoc

adaugă în coș

Autor: P. E. Cornillier

ISBN: 978-973-570-364-6

Editura: CNI Coresi

Anul publicării: 2017

Pagini: 540

Categoria: Stiinte oculte, parapsihologie, esoterism

DESCRIERE

Fragment:

Sedinta 31 - vineri. 7 martie 1913

Astăzi am făcut un bun pas înainte. Reine mi s-a supus şi cu forţele ei proprii a mers acolo unde vroiam să o trimit.
Am început către ora trei şi jumătate şi după vreo oră, îi dau ordin să se ducă în rue de Miromesnil, la prietenul meu S. O. După câteva momente o întreb. Ea îmi răspunde că m-a ascultat întocmai, dar că se reîntoarce întrucât, neavând forţă suficientă, nu a putut să treacă de uşa apartamentului.

A auzit voci provenind din interior, dar nu ştia cum să pătrundă în locuinţă. Atunci a coborât scara, s-a luat după un domn care ieşea de la etajul doi şi l-a însoţit câtva timp, neştiind ce să facă. în fine, plictisită, a revenit aici.

Atunci mă hotărăsc să o pun într-un somn mai profund. Reîncep magnetizarea şi când mi se pare că a absorbit o doză bună de fluid, reînnoiesc ordinul, de această dată mai poruncitor, de a merge la S. O. La această a doua reluare am reuşit mai bine. Ea a intrat în apartament şi îl vede pe S., pe care îl recunoaşte; îmi spune că se află aproape de biroul său.

Nu este singur. Este şi o doamnă, într-un fotoliu din partea dreaptă a biroului. Această doamnă e îmbrăcată cu ceva „întunecat”, spune Reine. îi cer sănii detalieze, însă ea nu vede decât în mare, fără a distinge clar. Vede mişcarea buzelor, aude zgomotul vocilor, dar nu poate sesiza cuvintele.

Conversaţia se opreşte; S. înclină capul gânditor; apoi se întoarce pentru a scrie; doamna aşteaptă. însă Reine îşi pierde forţele, totul devine negru... şi ea nu ştie cum să revină, îi indic ce să facă şi după câteva momente îmi spune că s-a întors şi că e deasupra trupului fizic.

O întreb ceva şi, constatându-i oboseala, mă pregătesc să o trezesc, când pare că vede ceva interesant. E o lucire în cameră, care se conturează şi ia forma unui corp ceţos. Apoi, la partea superioară a norişorului se materializează un cap. Copilei i se face frică, dar eu o încurajez şi, după câteva ezitări, îndrăzneşte să-i pună întrebări, la care i se răspunde: „Rugaţi-vă pentru mine”, iar la a doua întrebare: „Rugaţi-vă pentru mine... şi fiţi buni”.

Este o femeie; capul ei e foarte frumos; are părul lung, roşcat. Remarc că ne-am ruga mai bine pentru ea, dacă am şti cine este. Răspunde: „Jeanne”. Insist şi astfel îşi dă numele de familie: „Kemikow” (sau Kemirow ori Kemikoff). Prenumele ei este Jane şi nu Jeanne. E rusoaică; vine adesea aici, căci îi place.

Vreau să aflu mai mult, însă Reine o vede dispărând...