Monseniorul Ghika, un aristocrat în Gulagul Valah - Theodorescu Silvan

Vladimir Ghika (25 Decembrie 1873, Istanbul – 16 Mai 1954, Jilava, București) a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român (biritual: latin și bizantin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghika a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe și al apărării al României.

În 1902, după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică. Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… 

Mai târziu, în glumă, Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. În 7 Octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Întors în țară, se dedică operelor de caritate, înființând primul spital gratuit din România și prima ambulanță.

După venirea la putere a comuniștilor refuză să plece cu trenul regal. Este arestat la 18 Noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 Mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.