Mircea Eliade - Petre Tutea

 

CUVANT INAINTE - DE TUDOR B. MUNTEANU

INTRODUCERE - MIRCEA ELIADE, INTRE SACRU SI PROFAN

 

SAVANTUL SI FILOSOFUL: ASPECTELE MITULUI

    Poveste magica

    Mit si idee

    Atemporalitatea perfectiunii

    Magicul si misticul

 

ARTISTUL CU CONSTIINTA TEORETICA

    Scriitorul

    Constiinta teoretica

    Desfigurarea limbajului

    Conceptia teoretica a scriitorului

    Ideile in epica

    Alte aspecte ale constiintei teoretice

    Romanul romanesc

 

VOCATIA MISTICA A OMULUI RELIGIOS

    Un inteles al semnelor

    Drumul spre centru

 

INCHEIERE

Glosar selectiv de nume

Indice de nume

 

    “Nici Mircea Eliade nu defineste romanul, ci-l prezinta: „Nu-mi propun sa incerc o definitie a romanului. Dar este incontestabil ca - in timp ce in nuvela predomina intamplarile, iar in drama ciocnirile - romanul este o carte cu oameni. Se poate scrie un roman fara intamplari si fara conflicte. Este suficient sa traiasca, acolo, un singur om. Romancierul e liber sa-si aleaga oamenii pe care ii creeaza din orice zona; ei pot fi geniali si exaltati, ca in Louis Lambert, sau primitivi si telurici, ca in Rodirea pamantului a lui Knut Hamsun. Recititi Louis Lambert; este un roman aproape fara intamplari. O carte in care traieste un singur om, cu care nu se intampla nimic pana aproape de sfarsitul romanului; iar mai mult de jumatate din paginile cartii sunt ocupate cu reflectii mistico-antropologice, cu fragmente filosofice, cu scrisori exaltate. Si cu toat acestea, Louis Lambert ramane printre cel mai bune carti ale lui Balzac si trebuie numarata intotdeauna printre capodoperele romantismului, desi Balzac nadajduia - in timpul cand a scris-o - ca a depasit romantismul. Fireste este preferabil ca personajele unui roman sa fie oameni remarcabili. O carte cu personaje care justifica demnitatea omeneasca - este o carte care inalta demnitatea literaturii unde ea a fost scrisa. Cu cat o literatura se poate mandri cu mai multe tipuri, cu mai multe personaje in care drama existentei se desfasoara in toata plinatatea ei - cu atat aceasta literatura se inalta (Fragmentarium. Despre destinul romanului romanesc). In ceea ce priveste limbajul: nici limbaj comun, incarcat de impuritati empirice; nici logic-autonom, cu o „presupusa corespondenta biunivoca intre el si lucruri” (Wittgenstein) valoarea lui teoretica depinzand de confirmarea practica, la scara umana; stiinta omului autonom nu atinge adevarul si deci simbolurile sunt utile, iar artei autonome sunt placute, fiindca sunt legate de doi factori: om si natura, iesind astfel din triunghiul dominat de Dumnezeu, om si natura. In acest triunghi, corespondentele intre spiritul uman si lucruri sunt asigurate de realitatea lui izvorata din Sacru si stapanita de El."