Marea Antologie a Epigramei Româneşti

Epigrama Românească a demonstrat pe parcursul celor aproape cinci secole (de la Nicolaus Olahus, ca să nu mai vorbim de folclor; prin urmare, mai corect arfi: „pe parcursul a mai mult de cinci secole") că şi-a însuşit întreaga artă a comicului ce presupune surprinderea contrastului, paradoxului, „sublimul răsturnat", polisemia, ambiguitatea, me-tateza şi antimetateza (inversarea sintactică, conversia şi toate celelalte (a se vedea studiul dat al lui Elis Râpeanu, Epigrama în literatura română, Braşov, 2001).

Prezentul florilegiu, ales "pe sprânceană" de Efim Tarlapan, care, ca şi alţi colegi basarabeni, se manifestă epigramatic, e o dovadă că epigramiştii români se pot pune sub semnul unei epigramiade unitare, că promovează şi continuă o traditie multiseculară cu profesionalism, că sunt solidari ca „gaşcă", fără a fi "gaşcari", că sunt dinamici în plan cultural si social, că... pot scrie cu adevărat epigrame. -- Mihai Cimpoi