Hackul fericirii - Ellen Petry Leanse

Hackul fericirii - 
Ellen Petry Leanse
Preț: 40,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-606-44-0445-9
Editura:
Anul publicării: 2019
Categoria: Diverse

DESCRIERE

Un ghid prietenos și practic care te învață să-ți pui creierul să lucreze pentru tine.

— Nir Eyal

Dacă simți că problemele te copleșesc, dacă ai sentimentul că îți irosești talentele, dacă singurătatea îți dă târcoale – ei bine, a venit momentul să descoperi că fericirea e mai aproape decât îți închipui. Iar asta fiindcă ai mereu cu tine cel mai performant instrument din lume: o bijuterie de numai 1 360 de grame – creierul tău!

Autoarea, care a lucrat ani întregi ca trainer, cu titani precum Apple, Facebook, Google sau Microsoft, îți arată ce ai de făcut pentru a înțelege modalitatea de funcționare a propriului creier, pentru a fi în armonie cu el și, mai ales, pentru a-l pune la treabă în folosul tău. Și odată ce vei afla cum să-l „hăckuiești“, fii sigur că îți va deveni cel mai credincios slujitor.

Parcurgând această carte inovativă, ilustrată sugestiv, vei învăța tehnici de a-ți regăsi concentrarea și ți se vor revela perspective noi prin care să te conectezi cu oamenii. Vei înțelege modul de a te raporta corect la darurile tehnologiei moderne – gadgeturile tale. Vei deprinde abilitatea de a-ți gestiona stresul. Și vei învăța cum să te axezi pe obiectivele care chiar contează în viața ta, creând totodată mai mult timp pentru lucrurile care îți plac. Preia controlul asupra minții tale și te vei programa pentru fericire. Începe chiar de azi!

Hackul fericirii este
„un manual al utilizatorului“ pentru creierul fiecăruia.
Ca prin miracol, neuroștiințele se transformă aici într-un lucru ușor de înțeles, practic și foarte prietenos.

Nir Eyal, Hooked: How to Build Habit-Forming Products

Înțelepciunea și informația răzbat ca o flacără din fiecare pagină, laolaltă cu explicații clare ale științei din spatele a ceea ce se întâmplă în mintea noastră. Citește cartea! Viața ta și creierul tău nu vor mai fi niciodată la fel. 

Roz Savage, deținătoare de record guinness și conferențiară la universitatea yale

Ellen Leanse decriptează procesul atingerii fericirii cu exemple relevante, îmbinând analiza creierului și mindfulness-ul, în această carte accesibilă, fascinantă și utilă.
O lectură de neratat! 

Lynda Weinman, profesoară și cofondatoare a lynda. com

Într-o carte atrăgătoare, orientată spre acțiune, Ellen Leanse integrează idei valoroase din știință și din spiritualitate, ghidându-ne pe calea antrenării creierului pentru a dobândi viața –și viitorul – la care aspirăm.

Wade Roush

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0598 sec