Asasinul orb - Margaret Atwood

Preț: 55,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 9786067107913
Anul publicării: 2022
Pagini: 760
Categoria: Romane

DESCRIERE

Dintr-o copilărie lipsită inițial de griji materiale, dar umbrită de tragedia mamei bolnave și de nefericirea viscerală a tatălui traumatizat de război, surorile Iris și Laura Chase pășesc neștiutoare în vârtejul amețitor al vieții care nu face compromisuri. Silită să se căsătorească pentru a susține financiar o afacere de familie sortită oricum colapsului, Iris, sora mai mare, acceptă în lumea ei și a Laurei schimbările care vin la pachet cu noul soț. Acest eveniment este catalizatorul unui șir nesfârșit de tristeți și ranchiune, mișcări greșite și hotărâri definitive.

 

Desfășurându-se pe fundalul social devastat de conflicte politice și militare al secolului XX, povestea din Asasinul orb se întrețese magistral pe trei planuri: planul prezent, în care Iris, ajunsă la o vârstă foarte înaintată și folosindu-se de un umor sec și o voce lipsită de sentimentalism, își parcurge istoria; trecutul rememorat, scindat necruțător în două de moartea timpurie a Laurei; și lumea imaginată de personajele din cartea scrisă de Laura înainte să moară. Numitorul comun al acestor trei cadre, deși sugerat de-a lungul cărții – uneori abia ghicit, alteori mai proeminent –, nu se conturează concret decât odată cu finalul memorabil, când devine evident că pentru a păstra un secret, oricât de monstruos ar fi el, este suficient să pretinzi că nu există.

 

Povestea lui Iris are puterea să ne facă să ne dorim ca, asemenea lui Benjamin Button, să ne trăim viața în sens invers; ba chiar mai mult de-atât, să ne dorim să pornim în viață cu înțelepciunea vârstei înaintate și să o încheiem în inocența copilăriei.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0368 sec