Comunicarea sociala de la mit la realitate

Comunicarea sociala de la mit la realitate
Autor:
ISBN: 978-606-583-062-2
Anul publicării: 2010
Pagini: 144
Categoria: Psihologie
Preț: 23,98 lei
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Dacă înţelegem cuvântul comunicare atât
în sensul său restrâns, cât şi în sens larg, constatăm
că atunci când cineva este în prezenţa celuilalt,
activitatea sa are toate caracteristicile unui
angajament la termen: ceilalţi îi acordă încredere în
mod normal şi îi oferă când se află în prezenţa lor
varianta opusă a unui lucru, a cărei veritabilă
valoare o vor putea stabili după ce nu vor mai fi
împreună.
(Erving Goffman, La mise en scčne de la vie
quotidienne)
La început a fost Cuvântul!
Dogonii disting două feluri de cuvânt pe
care le numesc cuvânt uscat şi cuvânt umed. Cuvântul
uscat sau cuvântul dintâi, atribut al Spiritului Dintâi
Amma, înainte ca el să fi înfăptuit creaţia, este
cuvântul nediferenţiat, fără conştiinţa de sine.
Cuvântul există în om, ca în orice lucru, dar omul nu-l
cunoaşte: acesta este cuvântul divin, în valoarea sa
potenţială, şi, pe planul nostru microcosmic, este
inconştientul.
Cuvântul umed este principiul însuşi al vieţii
şi a încolţit în oul cosmic, este cuvântul care a fost dat
oamenilor. Acesta este sunetul care se poate auzi,
considerat ca fiind una din expresiile seminţei
masculine, întocmai ca şi sperma.
Pentru populaţia bambara, a cărei totalitate a
cunoştinţelor mistice este conţinută în simbolistica


primelor douăzeci şi două de cifre, Unu, unicitatea
primară, este cifra Stăpânului Cuvântului şi a
Cuvântului însuşi.
Noţiunea de cuvânt care fecundează, de verb
purtător al germenelui creaţiei, avându-şi obârşia în
zorii acesteia, ca primă manifestare divină, înainte ca
lumea să se fi plămădit, se regăseşte în concepţiile
cosmogonice ale multor popoare. Este întâlnită în
Africa de Nord (dogonii), sau se regăseşte la indienii
guarani din Paraguay, pentru care Dumnezeu a pus
bazele limbajului, înainte de a materializa apa, focul,
soarele, ceţurile dătătoare de viaţă şi, în fine, primul
pământ.
În tradiţia biblică, Vechiul Testament
cunoştea tema Cuvântului lui Dumnezeu şi cel al
Înţelepciunii, care există înainte de facerea lumii, în
Dumnezeu, prin care a fost creat totul; înţelepciunea a
fost trimisă pe pământ pentru a revela secretele
voinţei divine; ea se întoarce la Dumnezeu, odată ce
şi-a terminat misiunea. Tot astfel, pentru sfântul Ioan,
Verbul (Cuvântul) era în Dumnezeu; preexistând
creaţiei; el a venit pe lume, trimis de Dumnezeu Tatăl,
pentru a-şi îndeplini misiunea, şi anume, să transmită
lumii un mesaj de salvare; după îndeplinirea misiunii
se întoarce, el se întoarce la Dumnezeu Tatăl. Noului
Testament, şi mai ales apostolului Ioan, datorită
reîncarnării, le-a revenit misiunea de a pune limpede
în evidenţă caracterul personal al acestui Cuvânt
(înţelepciune), care dăinuie în veşnicie.
Oricare ar fi credinţele şi dogmele, cuvântul
simbolizează, în general, manifestarea inteligenţei în
limbaj, în natura fiinţelor şi în creaţia continuă a
universului; ea este adevărul şi lumina fiinţei.
Astăzi, poate mai mult ca oricând, la nivelul
individului, dar şi în ceea ce priveşte colectivităţile în
care acesta trăieşte, se observă o creştere explozivă a
interesului pentru problematica comunicării.
Comunicarea se află peste tot în jurul nostru. De cele
mai multe ori nici nu ne dăm seama de ea, alteori
suntem mulţumiţi sau nemulţumiţi de rezultatele pe
care le obţinem în comunicare, iar mai nou se
comunică atât de mult, sau cel puţin se încearcă, încât
este nevoie, la un moment dat, şi de tăcere.
Este uimitor cum lumea actuală plină încă
de rituri, abundând într-o ritualitate fertilă în mituri şi
în simboluri pe care raţionalitatea declarată a
modernităţii reuşeşte cu greu să le ascundă, să le
înlăture. Adesea, există o concepţie generală conform
căreia se crede cu uşurinţă că s-a terminat cu ceea ce
nu mai este numit. Fie că sunt recunoscute sau
ignorate, ritul şi retorica constituie două fundamente
antropologice şi dialectice, în absenţa cărora părţi
întregi ale societăţii nu ar mai avea sens. În acelaşi
timp, a evoca riturile şi a-ţi pune întrebări asupra
sensului lor generează suspiciuni astăzi, chiar dacă
pare caraghios.
Structura lucrării propuse:
Întrucât actualitatea miturilor şi a riturilor
suscită încă interes şi curiozitate, ne-am propus ca să
readucem în discuţie, în lucrarea de faţă, originile
riturilor, importanţa miturilor, influenţa acestora
asupra noastră, rolul lor în viaţa cotidiană. În vederea
atingerii scopurilor propuse am căutat să evidenţiez
câteva aspecte ale acestei teme de întindere vastă.
În primul capitol al lucrării sunt prezentate
câteva consideraţii privind domeniul de investigaţie,
ilustrând interesul încă viu pentru mituri şi rituri.
În următorul capitol, intitulat Mituri şi
mitologii, am subliniat câteva ipostaze ale mitului,
supunând atenţiei cititorului mituri vechi şi moderne,
mituri urbane şi mituri ale tranziţiei, precum şi un
număr de analize de text.
Al treilea capitol ilustrează opiniile lui
Eliade şi Culianu în ceea ce priveşte miturile, opinii
pertinente susţinute cu argumente bine întemeiate, dar
şi versiunile (post)moderne ale unor străvechi
mitologii.
Ultimul capitol este dedicat riturilor,
diferitelor aspecte ale acestora precum: contexte de
comunicare ale riturilor, tipuri de rituri, funcţia
culturală a gestului ş.a.

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Psihologie - Cele mai comentate cărți

Created in 0.1378 sec